Obiectivul general al proiectului, axa prioritară 1: "Educatie si
formare profesionala initiala de calitate in sprijinul dezvoltarii si
cresterii economice", domeniul major de intervenţie 1.5: "Programe
doctorale si postdoctorale in sprijinul cercetarii”, îl constituie adaptarea, îmbunătăţirea şi consolidarea procesului de formare a viitorilor cercetători în cadrul ciclului de studii universitare de doctorat, în contextul procesului Bologna.
Universitatea
"Politehnica" din Timişoara priveşte îndeplinirea obiectivului
general ca un rezultat prin care se integrează în contextul naţional
urmărit prin obiectivul general al POS DRU şi răspunde obiectivului
operaţional al Axei Prioritare 1 a POS DRU 2007-2013:
„îmbunătăţirea participării, creşterea atractivităţii şi
motivaţiei pentru cariera în cercetare prin sprijinirea doctoranzilor
şi îmbunătăţirea mobilităţii acestora pe durata ciclului doctoral”.
Doctoratul, ca generator de educaţie şi formare profesională în
sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe
cunoaştere, trebuie să furnizeze resursă umane capabilă de cercetare
fundamentală transferabilă în folosul societăţii.
Universitatea îşi însuşeşte orientarea preconizată pe plan european pentru cercetare prin Agenda de modernizare a universităţilor, propunându-şi să contribuie la dezvoltarea de cercetători-experţi capabili să adopte o abordare interdisciplinară în domeniul cercetării, dezvoltării şi inovării.
